vineri, 24 aprilie 2009

Me and my ladies sau clipe in care merit sa ma enervez pe mine

Multa lume cunoaste probabil momentele de ratacire pe care le am uneori in preajma femeilor. Subliniez: UNEORI. Nu-s tot timpul asa cum sunt in povestile ce urmeaza. Intamplarile sunt reale, nu-s in ordine cronologica iar persoanele care apar in ele sunt reale dar n-au nici o vina

Povestea 1: “Drumul Taberei”

Un fel de intalnire in patru. Adica un amic cu prietena lui care a dus-o si pe prietena ei, colega de apartament in acelasi timp. Toate bune si frumoase. Conversatie lanceda si moale intre mine si amicul respectiv, fetele mai mult taceau. Respectiva destul de draguta totusi. Consumam ce era de consumat, se face tarziu, dam sa plecam. Amicul isi ia respectiva la brat si se indreapta spre domiciliul propriu si personal.
Eu raman cu tanara in cauza. Ca un domn ce sunt o invit la taxi. Ne urcam. In continuare dand dovada de comportament de gentleman o intreb unde sta. Ea spune adresa...ceva prin Drumul Taberei. Calatorim prin noapte, mai schimbam doua vorbe, ajungem la destinatie. Taxiul opreste, fata, relaxata si zambitoare, cauta in poseta bani sa plateasca. Eu, domn, spun relaxat:
‘Eee, stai linistita, nu e cazul, platesc eu la sfarsit...’
Ea, vag intrigata, sa uita adanc si fix in ochii mei si-mi spune clar si apasat: 'Dar eu aici stau. Am ajuns. Hai.'
Si aici vine momentul in care logica mea nu a mai functionat. Ironic si cu un zambet de superioritate, ii raspund:
‘Dar ce crezi mai? Ca toata lumea sta in Drumul Taberei? Eu stau pe Giurgiului!
Ea, sidefata, tace cateva secunde, se uita la mine cu ochii mari (si frumosi pe deasupra imi dau seama acum), incearca sa zica ceva, nu-i iese, coboara ca dupa o calatorie in zona crepusculara. Adica complet nesigura de cine este ea si ce i se intampla.
Eu, senin si relaxat imi continui drumul spre Giurgiului (Jesus, macar daca as fi stat ca acum in Romana, macar ar fi parut o destinatie ceva mai spectaculoasa) alaturi de taximetristul care mai avea un pic si murea inabusit de ras spre totala mea neintelegere (Ce naibii are asta de rade?).
Abia peste cateva zile cand ii povestesc amicului finalul serii, ma luminez si, vazand expresia astuia de profunda uimire si mila fata de prostia mea, inteleg si eu ce ar fi inteles orice om de pe lumea asta, intelegere din pacate tardiva si inutila...
Ca life sucks uneori pot intelege, dar om de o prostie mai senina ca a mea la faza asta mai rar...

4 comentarii:

  1. Vezi ca din cauza asta nu ni se mai intampla si noua faze d'astea...ce incredere sa mai aiba fetele in viata...no io zic ca ai inteles mesajul, dar te-a speriat partea cu acasa...de spunea si ea ceva de o oprire intermediara sigur te bagai...
    ...nu ne-ai zis...ai si platit?

    RăspundețiȘtergere
  2. deci da, am platit, cu tip-ul de rigoare...desi la cat s-a distrat omul nu cred mai era nevoie :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am mai ras atat de mult :)) As da orice pentru o poza cu fata fetei!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. din pacate poza n-am...insa amintirea expresiei e inca vie chiar si dupa atatia ani :)

    RăspundețiȘtergere