me and my ladies - varianta redusa (la absurd)

Week-end pe munte. Vara. Ne intoarcem cu trenul care normal intarzie si ajunge in Bucuresti undeva pe la ora 12 noaptea, prin urmare nici un alt mijloc de transport in afara de taxiuri. Pe care evident se luptau vreo 200 de oameni. Cum eram inca o personalitate publica in lumea taximetristilor (ma mutasem doar de putin timp in centru si aveam ani buni in spate de mers cu aceste mijloace de transport) am reusit sa gasesc o masina la telefon in aproximativ 3 minute. Cat timp asteptam masina impreuna cu tovarasul de aventuri montane aud discutia a doua tinere care voiau sa ajunga undeva pe Magheru si se vaitau disperate ca nu reusesc acest lucru. Ca un domn ce sunt le intreb politicos si civilizat daca imi permit sa le duc eu deoaresce locuiesc oarecum in zona (Piata Amzei) si imi va fi in drum dupa ce il lasam pe amic in Regie.

Fetele accepta cu un zambet larg pe buze si imi multumesc anticipat.

Vine masina, reusim sa o salvam din ghearele multimii, ne urcam il lasam pe prietenul respectiv in Regie si purcedem la drum, eu, soferul si cele doua gratii spre Magheru/Amzei. Mai vorbim de una alta (gen le povestesc eu cum era zapada sus pe varfuri, ce curajos sunt si alte bullshituri de genul asta), ajungem la destinatia demozelelor. Ele, civilizate, dau sa plateasca. Eu, ca de obicei, un domn, refuz, spunand:

- Ei se poate, oricum imi erati in drum, nu-i nici o problema.

Ele zambesc suav si imi spun:

- Atunci poate ne revansam altadata la o cafea, o bere...

Eu, zambind serios (si mirat in mintea mea - oare asa pauper arat ca nu-mi permit un drum intreg cu taxiul de tot insista fetele astea?!?):

- Hai domne', oameni suntem, atata caz pentru un drum cu taxiul. Pe aici veneam oricum. Stati linistite, nu-i nevoie de nimic.

Inutil sa va mai spun ca ele au coborat bulversate, taximetristul a ras infundat tot drumul care mai ramasese (noroc ca nu mai era mult) iar eu m-am prins ca am fost iarasi retard abia dupa cateva zile (lucru care sincer ma mira...ma asteptam sa ma prind abia dupa cateva luni)

Me and my fighting skills

In primavara anului trecut, la idea unei bune prietene am luat hotararea sa mergem la ju jitsu. Pam - pam. Bruce Lee scria pe noi. Bine, prietenei i-a venit magnifica idee asistand la antrenamentele de la gradinita ale fiului ei. Eu am marsat imediat, caci ma batea gandul mai demult sa prestez astfel de activitati, probabil in urma unor reminiscente adolescentine cand, ca tanar practicant de karate, am obtinut locul 2 (doi) la un concurs cu 5 (cinci) paticipanti.

Zis si facut. Luam copilul in masina si ne imbarcam in directia sala. Undeva pe la Lia Manoliu. Ajungem, in sala vreo suta de copii, 10 elevi de liceu si 7-8 adulti (pe margine insa asistau cca. 30 de mamici si bunici), ne bagam in seama cu domnul sensei, el se uita mirat la noi dar na', nu putea sa ne strice cheful si ii dam drumul. Si astfel a inceput aventura ce avea sa tina 2-3 luni. Timp in care am trait urmatoarele (pentru a avea o imagine clara asupra intamplarilor trebuie sa precizez ca am 30 de ani, 1,80 m, 75 kg, mijloc de chelie si o figura tampa) :

Am cazut peste un copilas de vreo 4 ani care s-a ridicat mirat si m-a intrebat senin: ”V-ati lovit rau domnu’?”

Nestiind sa ma rostogolesc corespunzator am fost mutat intr-o laterala a salii impreuna cu un baiat de 6 ani unde o fetita de 5 ani ne-a invatat timp de 30 de minute cum se executa manevra

Un pusti de 13 ani m-a apucat de mana si mi-a spus: “Cand va doare sa imi spuneti ca sa ma opresc”. M-a durut foarte repede.

Eleva de liceu care se ocupa uneori de instructajul meu mi se adresa cu dumneavoastra nascandu-se dialoguri savuroase de genul: “Puneti-va piciorul pe umarul meu”, “Acum eu va dau un pumn si dumneavoastra ma prindeti de mana” (asta nu mi-a iesit niciodata...nu primitul pumnului...prinsul de mana), “Cand va rostogoliti incercati sa evitati copiii din jur”

Lucrul in echipa cu prietena de mai sus. Vine marele sensei si ne intreaba foarte mirat (privind cum practic de tineam de mana intr-o pozitie ciudata in timp ce restul copiilor se azvarleau unii pe altii peste cap): “Voi ce faceti aici?” Noi: “Nici noi nu stim!”

Clipele magice din vestiar cand ma rugau toti colegii sub 8 ani sa le agat si lor bagajele in curierul la care nu ajungeau

Senzatia de implinire cand un tip de 1,90 si 90 kg te ia pe umar si te arunca brusc jos...de cel putin 50 de ori

Senzatia de maxima implinire cand tu trebuie sa il iei pe tipul de mai sus pe umar si sa dai cu el de pamant...de maxim 10 ori pentru ca dupa aceea ai obosit si nu-l mai poti ridica de jos

Privirile suspicioase ale bunicutelor cand ma rostogolea pe jos si se urca cu nonsalanta pe mine vreo tanara de 10-12 ani

Si, top of the tops: momentul de frumoasa amintire cand una din colege a implinit minutata varsta 7 ani si dupa antrenament ne-a servit cu prajituri si suc iar noi (noi = eu si aproximativ 40 de copilasi) i-am cantat La multi ani si am felicitat-o...

Din fericire a venit primvara, s-au deschis terasele si cedand ispitei lor nu am mai avut ocazia sa ma fac de ras la sala.

scopul final si munca din pasiune

Oamenii (iarasi revin la cei din minunata industrie marketing si publicitate) care cred ca scopul final al muncii lor este sa creasca TOMA cu 2 puncte si AA cu 1.5. Sau likebility de la 12 la 15.3. Si care fac munca "din pasiune pentru brand" Si sunt si foarte seriosi in aceste povesti. Dragilor, nu asta e scopul final al muncii. Scopul final este sa iti iei salariul. Sa ai bani de spart pe bere, seminte, travelling, shopping, etc.

Sunt tare curios daca toti strategicii, copywriterii, branzii pe care ii vezi declarand, dupa ce au realizat un plus de xpp sau ca au luat un premiu E sau A sau C , ca ei muncesc din pasiune, ar accepta sa munceasca asa, din pasiune si pentru binele brandului, sa zicem vreun an de zile fara salariu. Ca na, daca tot o fac din pasiune, sa fie pasiune pura. Sa nu amestecam sacrul creatiei de marketing cu profanul banilor ce intra in cont la sfarsitul lunii.

Cam cati credeti ca ar accepta?

Vara. Cald, extrem de cald. Terasele in floare, berea curgea in valuri.
Intr-o seara ies la una din terase cu o domnisoara. Tanara, frumoasa, inteligenta. Bem bere, radem , mai vin niste prieteni, ce sa mai, o seara frumoasa. Se face tarziu in noapte, plecam. Cu taxiul, logic. Pe drum, tanara sugereaza ca ii e pofta de o saorma (sau cum naiba se scrie). Culmea coincidentei chiar la parterului blocului meu exista un local care oferea astfel de produse non stop. Oprim, respectiva isi achizitioneaza saorma, imi iau si eu una mica, de pofta. Eu ma apuc sa gust din ea, ea sustine ca parca n-ar manca asa in strada. In mod paradoxal prind idea si o invit sus la mine sa consumam produsele (un act de un romantism feroce de altfel). Terminam rapid de mancat, din vorba in vorba se hotaraste ea sa ramana la mine. Civilizat, trag canapeaua din sufragerie pentru ca acolo aveam aerul conditionat (in dormitorul fara aer conditionat nu se putea sta). Ne intindem cuminti pe canapea, mai vorbim una alta, ea zice la un moment dat:
'Bai, cat de cald e!'
Reactionez rapid...adica pun mana pe telecomanda de la aerul conditionat si bip-bip dau mai rece.
Mai sta ea un pic si, chicotind, spune:
'Mie imi e cald in continuare'
La care, dand dovada de o prezenta de spirit iesita din comun, ii dau replica pe un ton agasat si nervos:
'Plm, aerul conditionat e dat pe 16 grade, asta e minimul, e un model mai vechi, mai mult de atat nu face fata, n-am ce-i face!'

Tanara tuseste un pic, incearca sa isi dreaga vocea sa zica ceva, dar renunta..

Eu ma intorc nervos pe o parte gandidu-ma in sinea mea: 'Uite si asta ce fitze are...de parca toata lumea ar trebui sa aiba ultimul model de aer conditionat sa ii fie ei numai bine'. Si adormim amandoi, fiecare traindu-si nervozitatea proprie :)

Dimineata ea s-a trezit si a plecat. Am mai vazut-o de cateva ori dar nu m-a mai bagat in seama...

Mai tarziu, mult mai tarziu, am inteles si eu mai multe. Tardiv ca de obicei...

Stau si ma gandesc acum: daca nu aveam aer conditionat, oare m-as fi prins? Sau i-as fi adus niste gheata din frigider?

bullshit generators

Oamenii care nu spun efectiv decat cuvinte pompoase si foarte goale. Care se dau importanti. Care par sa stie tot dar nu stiu nimic. Care isi pot da cu parerea despre orice de la webdesign pana la ambalaje. Care parere este de fapt nimic. Doar alte cuvinte goale.

Care sunt fix ca aici. Le apesi pe capsor si ei marcheaza fraza.

Astia cand o sa moara o sa spuna ceva de genul: I'm going to commute into a virtual community where I'll reintermediate plug-and-play e-tailers".

Sau cand vor sa faca sex: "Let's extend value-added mindshare and utilize scalable content"

Dispareti frate. Get a life. A real one. Vorbiti si voi macar o singura data la obiect si spuneti ceva. Orice.

Nu cuvinte cretinoide. Ci idei. Vorbiti cu cuvintele voastre. Sau get lost.

ce cauta lumea pe internet

si ajunge pe blogul meu semi-abandonat:

			vremea de azi (weather.com cred ca e mai bun)
			"ALEXANDRA IAVORSCHI" (multumesc Alexandra!)
			baieti mici grasi !?! (fiecare cu gusturile sale :))
			binedispus.blogspot.com (ei da, se pare am pe cineva in Lumea pe invers :))
			reply-to (pentru cel care cauta asta - e un buton mare la orisice e-mail pe care scrie asta)
			masini cat (cat China, da, avem, avem...)
			alexandra iavorschi blog (mulltumesc Alexandra din nou)
			omul care nu mai murea ??? (sa fiu eu oare?)
			baieti din copsa mica (Oh my God!!!)
			clubul grasilor (da, aici e clubul, haideti) femei serioase din pitesti care cauta un amic (Tandra, te bagi??? dar tu nu esti serioasa...)
			Si DAAAA: unii mai mari o au mica altii mai mici o au mare (oare omul cauta o confirmare sau una mica sau una mare?!?)

caut persoane insensibile

pentru infiintarea unui club care sa militeze pentru drepturile noastre, ale celor insensibili.

M-am saturat sa aud ani de zile reprosuri pe tema asta.

E drept, forma discursului a evoluat: de la clasicul "Esti un nesimtit!" in anii '90 la "Nu ai pic de inteligenta emotionala" in vremurile mai recente, ca de, a mai evoluat lumea si a mai citit oaresce carti motivationale despre "cum din doi faci unul singur" (probabil ala de citeste cartea, fraierul alalalt va fi ucis), "armonia impreuna" sau "comunicarea eficienta in cuplu si succesul in afaceri".

Vai si comunicarea asta...de cate ori nu ati auzit, sarmani insensibili, "Tu nu vrei sa comunici cu mine cu adevarat", "De ce tot timpul cand vreau sa discutam serios DESPRE NOI eviti acest lucru", etc. Jesus, de parca am fi niste stanci sau niste idioti care nu leaga doua cuvinte niciodata.

Sau, si mai induisator, atunci cand vrem sa trecem peste insensibilitateta noastra si vrem sa fim atenti si comunicativi si dotati cu inteligenta emotionala si intrebam patrunsi de sentiment "Ce ai? Ai patit ceva? Vrei sa te ajut cu ceva?" Oare ce ni se raspunde? Cumva: "Vai ce bine ca te interesezi de mine!" sau macar "uite am asta"?. Nuuuuuuu, nu se poate asa ceva oameni buni. Ni se spune sec si nervos: "Ar trebui sa-ti dai seama singur nu sa intrebi, INSENSIBILULE".

Pai daca sunt insensibil de unde naibii sa-mi dau seama???

Asadar, insesibili din toate zarile, uniti-va! Impreuna sa facem o lume mai frumoasa in care fiecare vorbeste cand vrea si cum vrea, in care nu vom mai fi fortati sa fim seriosi macar cu privirea daca cu gandul nu suntem in stare. O lume in care daca esti trist ca a luat Steaua bataie poti marturisi asta fara sa iti fie teama ca ti-o furi pe motiv ca "Ah, daca te certai cu mine cred nu ai fi suferit nici macar o secunda" sau o lume in care te poti intoarce cu spatele in pat si acest lucru sa insemne doar ca asa dormi tu de 30 de ani, pe stanga, nu ca "nu suporti sa te uiti la mine nici macar in somn si cu ochii inchisi"!

la cererea publicului

adica a celor 2 cititori fideli si celor 3-4 ocazionali revin cu postari!

Ce m-a enervat in ultima vreme:

1. Scandalul dintre Jurnalul si Adevarul asupra drepturilor de autor pentru Enigma Otiliei. Come on people. E logic ca Jurnalul are dreptate...cine-i personajul principal din Enigma Otiliei? Otilia? Rapuns gresit. Este Felix. Felix = Voiculescu = Jurnalul. QED.

2. Femeile nu tocmai frumoase care umbla cu veveritza la vedere. Dragelor, tinem la ochii nostri. Nu-i vrem crapati. 

3. Gripa porcina. In Romania se moare de foame, de sete, de raceala, de inundatii, etc. Pe scurt se moare ingrozitor de banal. Pun pariu ca o boala atata de sofisticata ne va ocoli cu lejeritate.

4.  Faptul ca mai am cateva zile si implinesc 30 de ani. OH SHIT!!!

5. Faptul ca desi m-au enervat multe lucuri saptamanile astea nu le mai tin minte.  Ce sa-i faci, varsta si bautura...

Si da, va promit voua, tuturor celor 6 cititori, sa fiu mai consecvent!

underware and under - asses

Nu mai suport expozitia de chiloti si inceputuri de buci peste care dai la tot pasul. 

Jesus! Oamenii astia chiar nu mai inteleg nimic din rolul hainelor care trebuie sa acopere ce e de acoperit si sa lase descoperit doar acele parti ale trupului care pot fi placute vederii si nu ne produc noua, nevinovatilor din jur, senzatii de voma, greata si dureri de pupila.

Vorba lui Dennis Leary "This is why they call it underware! It has to stay UNDER"

Nu cred ca exista lucru mai putin placut vederii ziua in amiaza mare decat o bucata zdravana de chilot (masculin sau feminin) si/sau un inceput zdravan de buci, unele mai paroase/dizgratioase/grase/ celulitice decat altele.

Si nu, nu sunteti mai sexy daca ne aratati chilotii la terasa. Sau bucile la cofetarie.

Get dressed or die you people!

musique

reactie primita in urma postarii de mai jos

urmariti ca merita si se potriveste la marele fix

Me and my ladies sau clipe in care merit sa ma enervez pe mine

Multa lume cunoaste probabil momentele de ratacire pe care le am uneori in preajma femeilor. Subliniez: UNEORI. Nu-s tot timpul asa cum sunt in povestile ce urmeaza. Intamplarile sunt reale, nu-s in ordine cronologica iar persoanele care apar in ele sunt reale dar n-au nici o vina

Povestea 1: “Drumul Taberei”

Un fel de intalnire in patru. Adica un amic cu prietena lui care a dus-o si pe prietena ei, colega de apartament in acelasi timp. Toate bune si frumoase. Conversatie lanceda si moale intre mine si amicul respectiv, fetele mai mult taceau. Respectiva destul de draguta totusi. Consumam ce era de consumat, se face tarziu, dam sa plecam. Amicul isi ia respectiva la brat si se indreapta spre domiciliul propriu si personal.
Eu raman cu tanara in cauza. Ca un domn ce sunt o invit la taxi. Ne urcam. In continuare dand dovada de comportament de gentleman o intreb unde sta. Ea spune adresa...ceva prin Drumul Taberei. Calatorim prin noapte, mai schimbam doua vorbe, ajungem la destinatie. Taxiul opreste, fata, relaxata si zambitoare, cauta in poseta bani sa plateasca. Eu, domn, spun relaxat:
‘Eee, stai linistita, nu e cazul, platesc eu la sfarsit...’
Ea, vag intrigata, sa uita adanc si fix in ochii mei si-mi spune clar si apasat: 'Dar eu aici stau. Am ajuns. Hai.'
Si aici vine momentul in care logica mea nu a mai functionat. Ironic si cu un zambet de superioritate, ii raspund:
‘Dar ce crezi mai? Ca toata lumea sta in Drumul Taberei? Eu stau pe Giurgiului!’
Ea, sidefata, tace cateva secunde, se uita la mine cu ochii mari (si frumosi pe deasupra imi dau seama acum), incearca sa zica ceva, nu-i iese, coboara ca dupa o calatorie in zona crepusculara. Adica complet nesigura de cine este ea si ce i se intampla.
Eu, senin si relaxat imi continui drumul spre Giurgiului (Jesus, macar daca as fi stat ca acum in Romana, macar ar fi parut o destinatie ceva mai spectaculoasa) alaturi de taximetristul care mai avea un pic si murea inabusit de ras spre totala mea neintelegere (Ce naibii are asta de rade?).
Abia peste cateva zile cand ii povestesc amicului finalul serii, ma luminez si, vazand expresia astuia de profunda uimire si mila fata de prostia mea, inteleg si eu ce ar fi inteles orice om de pe lumea asta, intelegere din pacate tardiva si inutila...
Ca life sucks uneori pot intelege, dar om de o prostie mai senina ca a mea la faza asta mai rar...

oamenii din iedvertaising

/ marcom sau cum plm ii mai zice care au impresia solida ca lumea se invarte in jurul publicitatii. Si ca omul care cumpara e efectiv PASIONAT de publicitate asa cum sunt ei. No shit man! E o mare gramada de oameni afara, oameni care efectiv nu sunt interesati de chestia asta. Adica da, ii atingi cu mesajele tale, uneori ii convingi, uneori nu, dar ei chiar nu stau sa se gandeasca la asta.
Ca sa nu mai zic de multele expresii de dezinteres total intalnite pe fata multor oameni inteligenti atunci cand raspund "publicitate" la intrebarea "cu ce te ocupi".
Numai ca arogantii astia de mai sus au uitat sa mai cunoasca oameni din afara domeniului si cred ca toti de pe strada sunt ca prietenii lor din alte agentii care sa cada pe spate la auzul unor cuvinte gen EuroEffie, Silver, Case, Insight, samd.
Come on people! Wake up!
Avem o meserie, ne-o facem, unii mai bine, altii mai prost, ne si place un pic ca na, daca nu ne-ar place nu am face-o, dar pana aici. Lumea nu se invarte in jurul publicitatii, 99% din oameni nu sunt familiarizati cu conceptul de brief, si 99% din fetele / baietii din lumea larga nu se emotioneaza in fata ta si nu se indragostesc iremediabil de tine daca ai luat un Silver pe Print in Lituania. Sau un EuroEffie pe categoria absorbante cu 6 puncte de prindere.
Haideti sa ne vedem un pic lungul nasului. Lumea nu se schimba daca datorita unei strategii deosebite si a unei creatii extraordinare vindem noi mai multe sapunuri cu aroma de praz.
Avem o meserie dragutza, haideti sa o pastram asa. Sa nu o facem mai serioasa si mai importanta decat e caci se duce toata distractia.

uimire (in afara subiectului)

cat de tare imi pot place anumite lucruri astfel incat la fiecare intalnire imi trezesc sentimente cel putin la fel de puternice.
Si unde mai pui ca de data asta au fost si combinate intr-un mod foarte fericit:
intalnire fascinanta in capul meu intre filmul "Eternal sunshine of a spotless mind" si cartea "Insuportabila usuratate a fiintei" (sau ca sa fie in ton "The Unbearable Lightness of Being").
Ambele cunoscute acum vreo 4 ani, ambele revazute / recitite de cateva ori, insa niciodata suprapuse, viziuni diferite dar emotii similare...greu de explicat in cuvinte.
Cred ca ce m-a lovit si mi-a trezit emotiile acestui paralelism aparut absolut intamplator a fost expresia din carte: "Einmal ist keinmal" (ceva ce se intampla doar o singura data e ca si cum nu s-ar fi intamplat deloc) suprapusa cu reluarea relatiei din film. De ce? Probabil pentru ca a iubi pe cineva doar o singura data e nimic sau aproape nimic. Einmal ist keinmal - Einliebe ist keinliebe.
Oricum, vi le recomand cu multa caldura cu ambele, impreuna sau separat.

And to have a taste of it:

pentru toti

copiii care au impresia ca electro pop / rock a inceput odata cu anii adolescentei lor :) gen 2000 si ceva
si care ma intreaba senin sau poate chiar vag ironic daca am auzit de Roisin Murphy...
ei bine da, am auzit, chiar acum foarte mult timp (cam de cand a aparut Moloko, caci btw, atunci nu exista MTV Romania ci Europe si eram destul de bine la curent cu ce se asculta) si am si tot ascultat de atunci

si daca tot am vorbit de Moloko iata si clipul prin intermediul caruia am facut cunostinta

desteptii

care dau mass message pe messenger cu "Hristos a inviat" scris cu litere mari si rosii.
Jesus!
Oameni buni, credeam ca maximul de tampenie a fost atins de SMS-urile cu caldura iepurasului de Paste, ouale rosii care sa ne lumineze sfintele sarbatori, lumina din suflet s.a.m.d.
Ei bine nu, m-am inselat. Iata ca se poate mai rau.
Cum literele cu care scrieti tampeniile sunt foarte mari va recomand din suflet sa vi le bagati undeva!!!

desi astazi sunt bine dispus

motivele fiind evidente: vremea-i frumoasa, aseara am vazut probabil cel mai tare meci de fotbal din viata mea, e miercuri si vineri incepe scurta dar dorita vacanta cauzata de "sfintele sarbatori pascale"...

totusi am avut parte si de o mica enervare cauzata de un caine din ala pe baterii si care doarme in lingurita de care m-am impiedicat dimineata si era sa cad (n-am inteles niciodata cu un om de 1.90 m si 100 kg poate iesi natural la plimbare cu un caine in lesa, caine care incape lejer in propria-i palma...decat sa-l tina in lesa nu-i mai simplu sa-l tina in buzunar? asa nu ma impiedic nici eu de caine pe strada riscand accidentarea serioasa a ambilor partcipanti la accident)

muzica

o piesa ce ma urmareste de ceva vreme

vremea de azi

as vrea sa-i vad pe astia cu incalzirea lor globala sa le dau doua apasate dupa ceafa.

Global warming my ass!

Jumatea lu' aprilie si cand te uiti pe geam ti se pare ca ametitul ala de Bacovia ducea o viata frumoasa!

d-ale taximetristilor

in trafic, adresandu-se unui sofer nepriceput: Du-te bah la Pitesti sa dai si tu de carnet!

din tot sufletul

Three Days Grace-I hate everything about you
Vezi mai multe video din Muzica »

you = work in the morning

despre dimineata

si sentimentul ciudat pe care il am in fiecare zi cand ma dau jos din pat sa ma duc la munca...nu stiu exact cum sa-l descriu...am senzatia ca fac ceva impotriva firii, ne-natural.
Caci ce poate fi logic in povestea asta cu munca? Mai ales munca de dimineata??? Nu cred ca Bing Bangul sau Dumnezeu cand au facut omul l-au facut ca el, omul, cea mai reusita creatie a lor, sa munceasca ca boul si bag mana in foc ca nu l-au facut sa munceasca ca boul dimineata!

Lasati-ne diminetile pentru noi. Caci acel moment care ar trebui sa fie de unul de bucurie: o noua zi, soare pe cer, pasarele care canta, fericirea ca esti inca viu si iata pare ca asta va dura o vesnicie atata timp cat soarele rasare cu regularitate in fiesce zi, este stricat, murdarit, pangarit de mersul la munca.

Jos munca! Libertate pentru dimineata!

si ceva frumos si fara nervi

despre telefon

vorbitul cu orele...cu te miri cine...pe te miri ce subiect
sunatul de catre clienti la ore in afara programului si fraierii care le raspund...de parca poti rezolva ceva la 8 seara
vaitatul pe aceste teme..."am vorbit azi la telefon de ma doare urechea"...PLM...daca te doare nu mai vorbi atat
expresia din finalul unui e-mail "Hai sa vorbim la telefon ca sa lamurim lucrurile"...daca lucrurile se lamuresc doar prin telefon de ce ai mai trimis e-mail???
sunatul de 7 ori la rand atunci cand cineva nu-ti raspunde...cred ca e evident de la al doilea apel ca omul ori nu poate ori nu vrea sa iti raspunda, doar ca pe tine nu te duce capul atat de departe

reply to all

de ce frate, de ce? de ce sa dai reply to all la un mail care este adresat unei sute bune de oameni. Si in care sa scrii efectiv: "Same to you Jack!" sau "Many thanks John! Have a great day!"

Fuck off!!! I'm not Jack or John. Daca chiar vreti sa va bagati in seama, dati un simplu reply. Chiar nu ne intereseaza banalitatile voastre.

Fuck you all!

proprietari de masini cat casa

si care isi folsesc "microbuzele" pentru deplasari gen: Dorobanti - Mall, Unirea - Universitate, Romana - Amzei, samd.
Adica acei oameni care merg cu basculantele pe trasee de oras pe care oricum le-ar face mai repede pe jos, cu metroul sau cu o masina mai mica care sa nu ocupe toata strada si care sa nu arda 30 litri carburant / ora.
Nu am nimic impotriva dorintei oamenilor de a poseda masini mari. Inevitabil ma gandesc ca multi au anumite lipsuri undeva si vor sa compenseze (si ma refer aici la capacitati intelectuale si nu fizice). Dar sa umbli cu harabaia printr-un oras care ar fi oricum sufocat si aglomerat chiar daca toata lumea ar merge cu Matiz si Tico mi se pare o dovada de nesimtire si de agresiune impotriva celorlalti pasnici locuitori. Care au si ei drepturile lor, nu?

Astept ziua magica in care desteptii e la primarie vor pune taxe pe hardughiile folosite in oras si nu pe drumurile exterioare pentru care au fost create de baietii de la fabrica de masini.

Sau ziua in care o sa devin invizibil si o sa scrijelesc pe capotele tuturor hardughiilor "Sunt un bou mai mare decat masina mea!"

si un pic de muzica ca pentru o zi de luni

I'm a one man revolution!

Steaua Bucuresti

Pentru ca a devenit cea mai blanda echipa. Nu mai bate pe nimeni. Rog respectuos intreaga echipa: jucatori, antrenori, conducere sa se duca la Casa de Copii nu pe stadion. Cei mici se vor bucura sa nu fie batuti. Succes baieti!

fetele de la PR

Cel mai grav gen de corporatiste obosite sunt cele ce lucreaza la PR. Cu uniforma lor fanstatic de minunata: deux pieces-ul, camasa alba, etc, cu talentul de a vorbi jumatate de ora fara sa spuna efectiv nimic, cu aerele lor de mari doamne /domnisoare, cu sacosica de la zara in care isi cara zilnic salata de cruditati (atat de proaspete si naturale incat nu se strica niciodata) si cele 2 mere modificate genetic. 

Si mai ales cu idea nelipsita din capsorul lor ca-s foarte bune si ca toti baietii din firma sunt morti dupa ele. Ei bine, eu nu sunt. Si mai stiu si pe altii. Si ma bucur. Si sunteti in mare parte urate. Si in si mai mare pare proaste. 

I don't give a flying shit about you PR "semi-girls"! 

grasii

Scena: sambata noaptea, club ok, muzica acceptabila, fara cozi mari la bar, NU foarte aglomerat. Adica aveai loc sa te misti, sa dansezi, ma rog, ca omul, sa ai si tu cateva zeci de cm in jur. Pana cand au aparut ei. De fapt intai ele. Doua bucati. Una la 1.75 m si probabil spre suta de kg, alura de rubgist, a doua 1.50 si vreo 60-70 kg (cunoasteti genul: te intalnesti cu ea pe strada si nu-ti dai seama ce-i mai simplu - sa o ocolesti sau sa o sari...). Senin s-au asezat in dreapta mea, obligand micul grup in crea ma aflam la o repliere rapida si o reconsiderare a pozitiilor. Daca doar ar fi venit ar fi fost ceva, dar s-au apucat sa si danseze. JESUS! De ce??? Imaginati-l pe Yeti dansand alaturi de o foca pitica si supraponderala (chiar si pt o foca)...Inca mai am frisoane cand imi aduc aminte. Miscarile lascive ne-au obligat la o noua repliere. Mai ales pe noi baietii, care ne-am dorit din tot sufletul sa ne pastram integritatea mentalitatii sexuale care saraca a suferit mult in acea seara.

Apoi au mai aparut, in aceasta ordine: un el de statura potrivita si cu o greutate dubla, pus rau de tot pe agatat (am remarcat insa ca pe cele doua de mai sus nu le-a bagat in seama, se pare ca nici ei, grasii, nu se plac intre ei...de ce ar trebui sa-i placem noi???), un cuplu in care ea arata ca un dulap fara picioare, si inca doi baieti care erau doar plinuti insa aveau niste capete cat caldarea (m-au fascinat efectiv...cum poti sa ai un cap atat de mare si o expresie atat de tampa pe fata???).

Concluzia: lasati furculita jos sau, daca nu, stati naibii acasa ca oricum nu va agata nimeni in cluburi.

Vanzatoarea care rade

E vorba de vanzatoarea de la magazinul Nic care a ras de mine ca la 2 noaptea (ora complet aproximativa) imi cumpar apa si o conserva de ton. Si probabil pentru ca aveam o palarie in cap si vedeam oarescum dublu.

Si n-am inteles ce e asa amuzant:

1. Imi era foame. E foarte simplu. Stim cu totii senzatia de gol in stomacul ros de bautura. De ce am ales fix o conservat de ton (in suc propriu - apa) asta nu pot a sti caci nu imi amintesc deloc momentul deciziei.

2. Stiam ca mi se va face sete la un mom dat. Sete de apa. Si cum apa de la robinet in minunatul Bucuresti este practic inutilizabila e logic ca trebuia sa imi cumpar o sticla de apa.

3. Da domne, am baut! Si ce? Sunt singurul pe lumeaa asta care bause la ora aia? Am baut pe banii mei nu pe ai ei.

4. Uneori port palarie. Tine de cald, de frig, de orice. E utila si placuta vederii.

Asadar e clar: respectiva domnita de la casa a ras de mine complet aiurea. O tampita...